Peste 200 de participante s-au prezentat weekendul trecut la preselectiile Caravanei Fashiontv de la Bacau si Piatra Neamt pentru a deveni modele.
Frumoasele din Piatra Neamt s-au prezentat joi, 20 mai, la castingul organizat de Fashiontv. Finalistele, 35 la numar, si-au dat intalnire vineri seara in Aurora Mall din Bacau, unde au vizionat prezentarile de moda ale ultimelor colectii semnate de Catalin Botezatu si Ersa Atelier. Titlul suprem de „Miss Piatra Neamt” i-a fost acordat Barbarei Langellotti, in varsta de 18 ani, originara din Italia. Locul doi a fost ocupat de Andreea Nita, o tanara de 20 de ani, care s-a aflat la primul contact cu modellingul. Ocupanta locului trei insa, Teodora Campanu, in varsta de 18 ani, a mai participat la Balul Bobocilor din clasa a IX-a, asa ca nu este straina de podium. In cadrul aceluiasi eveniment au fost alese si „Miss Cosmote Neamt”, in persoana Sandrei Pristavu, de 19 ani, si „Miss CANCAN Neamt”, intruchipata de Dana Prisoschi, o eleva de numai 16 ani. Ele vor participa la „Miss Litoral 2010”, castigand, printre numeroase alte premii, vacante in Grecia sau Romania.